Amenda imensa pentru pentru piraterie

Dupa ce a downloadat ilegal peste 1.700 de cantece de pe internet, Jammie Thomas a primit o amenda imensa, de 222.000 de dolari.

Cu toate acestea, femeia a scapat usor, avand in vedere ca a fost amendata pentru piratarea a numai 24 de melodii, cu cate aproximativ zece mii de dolari pentru fiecare. Amenda s-ar fi putut ridica la cateva milioane de dolari, in cazul in care era pedepsita pentru toate cele 1.7000 de cantece descarcate.

Pana acum, in Statele Unite ale Americii au avut loc aproximativ 26.000 de procese impotriva pirateriei, insa acuzatii au scapat cu amende de pana la doua mii de dolari.

„Acest verdict este un mesaj important, sper, pentru cei care downloadeaza ilegal. Nu este un lucru in regula!”, a declarat Richard Gabriel, avocatul Caselor de Discuri din Marea Britanie.

CM 2007 de la Chicago

SUA găzduieşte pentru prima oară un Mondial de box după ediţia 1999 de la Houston (Texas). Lotul naţional al României, coordonat de Relu Auraş, a efectuat înaintea competiţiei un cantonament la Porto-Rico, de unde s-a făcut apoi deplasarea direct la Chicago.

Lotul României are în compunere 8 pugilişti: Constantin Paraschiv (48 kg), Iulian Stan (57 kg), Traian Lupu (60 kg), Ionuţ Gheorghe (64 kg), Ronald Gavril (75 kg), Constantin Bejenaru (81 kg), Bogdan Dinu (91 kg) şi Răzvan Cojanu (+91 kg). Pe lângă medalii, CM 2007 oferă şansa calificării la JO 2008 de la Beijing.

Un număr de 80 boxeri vor obţine calificarea la JO 2008, primii 8 la categoriile 48-81 kg şi primii 4 la categoriile 90 kg şi +91 kg. Bilete pentru Beijing se mai pot obţine apoi în turneele de calificare, câte două de continent. În Europa, acestea vor avea loc în Italia şi Grecia, în februarie şi respectiv martie 2008.

Relu Auraş, care aprecia că elevii săi s-au pregătit foarte bine, speră ca cel puţin 2 pugilişti români să obţină calificarea la Beijing de la CM 2007. Cu cele mai mari şanse sunt cotaţi Ionuţ Gheorghe, Ronald Gavril, Constantin Paraschiv şi Constantin Bejenaru.
Conform programului Mondialelor, de marţi 23 octombrie până duminică 28 octombrie au loc meciuri în primele tururi ale competiţiei, cu câte 2 şi 3 gale pe zi la complexul sportiv UIC Pavilion. Luni 29 octombrie este zi de pauză. Optimile de finală se desfăşoară pe 30 şi 31 octombrie, iar sferturile de finală sunt programate pe 1 noiembrie. Galele semifinale se dispută pe 2 noiembrie, iar galele finale sâmbătă 3 noiembrie.

Cel mai mare ecran LCD din lume măsoară 6000 m2

Întins pe o suprafaţă de 6000 m2, giganticul LCD din Beijing (China) este fără îndoială cel mai mare din lume. În total, şapte playere video HD (cinci pentru show-ul video, unul pentru ecranul de zi şi ultimul pentru stand-by) ne asigură în permanenţă o “scenă” demnă de filmele SF.

Cum funcţionează? Prin sincronizarea celor cinci surse HD menţionate mai sus. Practic, ecranul este constituit dintr-un vector de cinci display-uri XGA, sincronizarea lor oferind impresia unui tot unitar.

Ipsum.ro a deschis propriul canal pe YouTube

Ipsum.ro a deschis propriul canal pe YouTube
Veti gasi videoclipuri cum ar fi muzica, filme, anime, stiri, sport, comedie, live webcam and streams, reality tv shows, si multe altele.

Acesta poate fi gasit la adresa http://www.youtube.com/ipsumro. Videoclipurile le puteti viziona direct din pagina noastra la adresa http://ipsum.ro/youtube-video-player/

Cu peste 100 de milioane de clipuri vizionate zilnic, YouTube este principalul site de video sharing din lume. Astfel platforma YouTube, deţinută de Google, este cea mai utilizată platformă online din lume. Revista Time a denumit YouTube drept cea mai importantă invenţie a anului 2006.

14 variante de sarut

Prin saruturi puteti atinge culmi nebanuite de extaz – savurati momentele din plin. Incingeti atmosfera cu „muscaturi” delicate.Poate ca vi se pare prea adolescentin, dar nu va ingrijorati in privinta semnelor de pe gatul, pieptul, coapsele partenerului sau orice alta zona!
Sarutul Incepatorului

O simpla intalnire a buzelor – fie va puteti freca usor buzele de ale celuilalt, fie le puteti presa usor. Aceasta atingere delicata poate fi un punct de pornire excelent. O alta varianta ar fi mangaierea reciproca a buzelor prin miscari circulare. Relaxati-va si lasati-va purtati de sarut – o adevarata incantare, cu atat de putin efort.
Sarutul „Fluture”

Trece-ti usor genele peste buzele partenerului, pleoape, obraji, gat si peste sfarcuri, in timp ce il saruti pe piept.
„Picatura”

Experimenteaza urmatoarea varianta de sarut, chiar atunci cand se „incinge” atmosfera: daca esti deasupra partenerului si va sarutati cu pasiune, indeparteaza-ti usor buzele de ale lui si lasa cateva picaturi de saliva sa i se prelinga in gura.

Sarutul Oriental

Aceasta forma de sarut poate fi aplicata buzelor sau corpului partenerului. Relaxeaza-ti buzele, misca-ti circular limba si apoi impinge-o usor spre buzele sau pielea partenerului. Alternarea miscarilor este excelenta.
Sarutul „Frantuzesc”
Sarutul frantuzesc prevede doar atingerea varfurilor si mangaierea lor reciproca, prin miscari circulare.
Sarutul „Surpriza”

Cand vrei sa ii strecori senzual iubitului printre buze o bucata de ciocolata sau o bomboana, topeste-o in gura pana ii slefuiesti bine suprafata, astfel incat sa fie usor de strecurat printre buzele iubitului. Plimbati-o dintr-o gura in alta in timpul sarutului si se va starni o adevarata competitie, din care aveti de castigat amandoi.
„Catelusul Neastamparat”

Un sarut pasional, excelent pentru zonele erogene mai intinse, ca de exemplu: gatul, sanii (pieptul), abdomenul sau interiorul coapselor. Deschide-ti usor gura si relaxeaza-ti limba, acoperind cu „lipaieli” corpul partenerului. Pentru un efect incredibil, incearca aceasta pe pieptul partenerului, de la baza inspre sfarc, iar spre sfarsitul sarutului aplica cateva lovituri usoare cu limba.
„Lipairea”

Aceasta forma de sarut, mai controlata decat „Catelusul neastamparat”, implica „lipairea” cu limba, dar cu buzele lipite de pielea partenerului. Apoi, cu buzele indepartate putin, preseaza usor limba de pielea, buzele sau gura partenerului. Aceasta varianta de sarut te face sa detii controlul si este este incredibila de sexy si pentru partener.
„Colierul medieval”

Se spune ca aceasta varianta de sarut dateaza din timpurile cavalerilor medievali, cand domnitele purtau coliere la baza gatului. Inconjoara baza gatului partenerului cu o serie de saruturi, mergand de la zona care se gaseste in spatele uneia dintre urechii pana la urechea cealalta. Atat femeile cat si barbatii adora aceasta forma de sarut, fiind vorba de o zona foarte sensibila.
„Lovitura Mediteraniana”
Aceasta varianta de sarut este inventata de indragostitii latini: cu usoare si delicate lovituri cu limba treci peste buzele, obrajii, gatul partenerului sau oricare alta zona – efectul este maxim pentru sfarcuri sau zona buricului.
„Sarutul alunecos”

Limba se misca usor inainte si inapoi sau inauntru si afara. Este un sarut nemaipomenit, mai ales pentru a servi direct de pe corpul partenerului mancarurile erotice – sosuri sau creme.
„Sarpele”

Incepand in stilul sarutului „Lovitura Mediteraniana”, lasa-ti limba sa loveasca, sa linga si, in general, sa imite miscarile unui sarpe. Aceasta varianta poate avea loc in timpul unui sarut „frantuzesc” sau saruturilor pe corpul partenerului. Un efect extraordinar se poate obtine executand aceasta varianta de sarut imprejurul penisului sau labiilor.
„Intinderea”

In timpul unui „sarut frantuzesc”, gadila-i cerul gurii cu varful limbii. Oamenii nu prea se concentreaza asupra acestei zone, desi senzatiile create sunt de-a dreptul „explozive”.
„Sarutul Aspirator”

Relaxeaza-ti buzele si prinde limba partenerului intre limba ta si cerul gurii si tine-o prizoniera cateva secunde. Atentie: nu musca si nu exercita o putere de suctiune prea mare. Poti aplica acest sarut si doar uneia dintre buzele partenerului – cea inferioara sau cea superioara. Un efect extraordinar se obtine in timpul sarutului „frantuzesc” obisnuit. Daca totusi incerci aceasta varianta pe corpul partenerului, ai grija sa nu ii lasi semne.

How to hack a password on microsoft vista

Marius Lacatus se intoarce in Ghencea!

Marius Lacatus este, incepand de azi, 28 octombrie, noul antrenor al Stelei. Cel supranumit „Fiara” de pe vremea cand evolua in culorile „ros-albastre” va conduce primul antrenament al echipei luni dupa-amiaza.

„Mi-am dorit dintotdeauna sa antrenez Steaua, echipa care a insemnat si inseamna totul pentru mine. Ma bucur pentru faptul ca mi s-a oferit aceasta ocazie si sper ca, impreuna cu echipa si staff-ul tehnic, sa readucem Steaua acolo unde ii este locul, in fruntea clasamentului”, a declarat Lacatus, in exclusivitate pentru SteauaFC.com.

De asemenea, noul tehnician al Stelei face apel catre suporteri sa sprijine echipa asa cum numai ei stiu si sa revina in numar cat mai mare pe stadionul care a adus cele mai mari satisfactii fotbalului romanesc. „Am incredere in suporterii adevarati ai Stelei, le multumesc pentru sprijinul acordat dintotdeauna si pentru ca si-au dorit ca eu sa ajung aici. Ii rog sa ne sustina cu toata puterea si de acum incolo, fiindca avem nevoie de ei”, a completat „Fiara”.

Fostul antrenor principal al echipei, Massimo Pedrazzini, va indeplini functia de antrenor secund, staff-ul tehnic urmand sa aiba aceeasi componenta ca si pana acum, cu Mihai Teja in functia de secund si Andrei Speriatu ca antrenor cu portarii.

Marius Lacatus va fi prezentat oficial luni, 29 octombrie, in cadrul unei conferinte de presa. Ora acesteia va fi comunicata ulterior.

Cel mai titrat jucator din istoria Stelei

Marius Lacatus s-a nascut pe 4 aprilie 1964, la Brasov, unde avea sa debuteze, la numai 13 ani, pentru Steagul Rosu. Anul 1983 a fost cel in care „Fiara” a pasit pentru prima oara in Ghencea, unde a cunoscut cele mai mari satisfactii din cariera.

Cu un total de 10 titluri de campion al Romaniei (1985, 1986, 1987, 1988, 1989, 1994, 1995, 1996, 1997, 1998), 7 Cupe ale Romaniei (in anii 1985, 1897, 1988, 1989, 1996, 1997, 1999), o Cupa a Campionilor Europeni (1986) si Supercupa Europei (1987), Lacatus este cel mai titrat jucator din istoria clubului. Cel mai important gol din intreaga sa cariera de jucator ramane cel marcat in poarta catalanilor de la FC Barcelona, pe data de 7 mai 1986, cand Steaua obtinea cea mai mare performanta din istoria fotbalului romanesc: castigarea Cupei Campionilor Europeni. A evoluat aproape toata cariera pentru Steaua, facand doar o pauza de trei ani, intre 1990 si 1993, cand a jucat pentru AC Fiorentina si Real Oviedo. S-a retras din fotbalul profesionist in 2000, evoluand in acel an pentru FC National.
De-a lungul timpului, a evoluat in 414 meciuri din Divizia A si a marcat 103 goluri, in timp ce in Cupele Europene a jucat cu Steaua in 72 de meciuri si a inscris de 17 ori.
La nivelul echipei nationale, noul antrenor al Stelei a evoluat in 84 de partide (13 goluri) si a participat la Campionatele Mondiale din 1990 si 1998, precum si la Campionatul European din 1996.

Cariera de tehnician a lui Marius Lacatus a inceput la FC National, unde a fost antrenor-jucator, dupa care a fost secundul lui Mihai Stoichita la selectionata statului Panama. Dupa intoarcerea in Romania, a ocupat functia de antrenor principal la FC Brasov, Otelul Galati, Inter Gaz Bucuresti si UTA Arad, pe care a pregatit-o intre iulie 2006 si octombrie 2007.

Sorin Ovidiu Vantu cumpara Otv pe bucati

Magnatul media, Sorin Ovidiu Vantu, mai da o lovitura: el a batut palma cu Dan Diaconescu pentru preluarea OTV
Tranzactia se va efectua, insa, pe bucati, pe parcursul a doi-trei ani, din informatiile noastre transele fiind de cate 20% din actiunile postului. Detinatorul licentei OTV, reamintim, este societatea OCRAM Televiziune SRL, avandu-l ca actionar unic pe Dan Diaconescu. Jurnalistul Catalin Tolontan sustine, pe blogul sau, ca OTV nu va fi inglobat in trustul Realitatea, al mogulului, si ca preluarea se face prin intermediari. Lucru care nu il va impiedica, insa, pe Sorin Vantu sa detina, anul viitor, circa 10% din piata TV din Romania. Contactat ieri de noi, Vantu nu a confirmat, nici nu a infirmat tranzactia, declarand, doar, sec: “Maine (azi – n.n.) voi da publicitatii un comunicat care va lamuri lucrurile”. Reamintim ca miercuri, OTV a fost amenintat, in premiera, de catre CNA cu injumatatirea licentei de emisie, in urma abaterilor repetate de la legislatia audio-vizuala, ceea ce ar putea insemna, daca amenintarea devine realitate, inchiderea postului exact inaintea alegerilor generale de anul viitor. Stire preluata din CanCan.

 

Teo lasa Romantica pentru Antena 1

Carismatica Teo Trandafir va parasi postul Romantica, pentru a reveni la televiziunea care a consacrat-o: Antena 1. Jurnalistii de la „Ziarul” sustin ca realizatoarea TV a negociat deja un contract cu postul din Baneasca, desi are inca un contract semnat cu Romantica. Se pare ca Teo va prezenta, din iarna, o emisiune noua de divertisment, alaturi de unul dintre prietenii ei buni, Mircea Badea. Acesta din urma ar trebui insa sa renunte la „In gura presei”, emisiune la care tine foarte mult.Emisiunea va fi difuzata intre orele 17:30-19:00, la concurenta cu „Happy Hour” cu Catalin Maruta de pe Pro TV.

„Ziarul” scrie ca, in cautarea audientei pierdute, Teo vroia sa se intoarca la Pro TV, insa pana la urma a trebuit sa se multumeasca doar cu Antena 1. Motivul principal al plecarii de la Romantica este ratingul scazut al emisiunii „Teoviziunea”.

In plus, se pare ca prezentatoarea nu a fost deloc incantata de conducerea bicefala a postului: pe de-o parte, Teo si echipa ei, venita de la Pro TV, si pe de alta parte, echipa condusa de Madalina Radulescu, venita din Antena 1 si impusa de trustul Realitatea, cu oameni adusi din toata massmedia. Atmosfera era tensionata pentru ca fiecare se vedea „sefia suprema”.

Cele 8 semne ale sarcinii

Sarcina este o stare deosebita, caracterizata de peroada in care femeia poarta in organismul sau produsul de conceptie, viitorul bebelus. Odata cu sarcina in intreg organismul si in fiecare organ aparte au loc anumite schimbari, ele fiind pur fiziologice, si sunt cauzate de maturizarea fatului. Aceste schimbari sunt menite sa pregateasca organismul pentru crearea si sustinerea unei noi vieti. Nivelul crescut de hormoni de sarcina (estrogen, progesteron) asigura o buna functionare a unui sistem foarte special, care controleaza adaptarea organismului in scopul de a deveni un mediu ideal pentru dezvoltarea copilului.Posibile semne de sarcina sunt:
* Aparitia senzatiei de greata, voma, dimineata in primele 2-8 saptamani dupa concepere. Aceste probleme pot fi cauzate de schimbarile hormonale in timpul sarcinii sau de prezenta tensiunii arteriale ridicate, intoxicatiei alimentare sau altei boli.
* Pierderea poftei de mancare sau dimpotriva, pofta excesiva pentru diferite alimente- apare mai des in primul trimestru (ele se pot datora, totusi, unei diete necorespunzatoare, stresului sau menstruatiei).
* Modificari de gust, intoleranta (nesuportarea) fata de anumite mirosuri. Deasemenea ele pot aparea si in cazul unor maladii a sistemului digestiv.
* Depresie, irascibilatate, somnolenta sau insomnie. Aceste senzatii pot aparea si la femeile ce sufera de boli ale stomacului (gastrite, ulcere senzatii se datoreaza schimbarilor fiziologice, hormonale, ce au loc in organism in aceasta perioada. Totusi, ele pot fi confundate cu acealeasi senzatii aparute ca rezultat a maladiilor sistemului nervos central, stresuri.
* Urinarea frecventa incepe de obicei dupa 6 – 8 saptamani dupa concepere. Ea se datoreaza presiunii crescute a uterului marit asupra vezicii urinare. Dar aceasta poate fi cauzata si de afectarea tractului urinar (boli ale rinichilor), diabet sau alte maldii.
* In primul trimestru apar si niste dungi de culoare vinetie si roz sub pielea sanilor si a abdomenului. Inchiderea la culoare a liniei dintre ombilic si pubis apare in cea de-a patra sau a cincea luna, dar poate avea drept cauza si dezechilibrul hormonal sau o sarcina anterioara.
Semne de sarcina cu probabilitate ridicata sunt:
* Unul din aceste semne este lipsa menstruatiei. Dar nu trebuie uitat ca uneori ea poate fi cauzata de oboseala, stres, teama fata de sarcina, dezechilibrul hormonal, renuntarea la anticonceptionale sau la alaptare.
* Sensibilitatea crescuta a sanilor, cresterea lor in volum, ca si mancarimile pot sa apara la numai cateva zile dupa concepere. Dezvoltarea sanilor este cea mai evidenta modificare a sarcinii si se datoreaza pregatirilor pentru alaptarea copilului dupa nastere. In timpul trimestrului al II de sarcina, sanii cresc mult in dimensiuni, ca urmare a dezvoltarii glandelor care secreta lapte. Totusi, toate acestea se pot datora si administrarii anticonceptionalelor.